fair

Principalul Târg de Paşte al ţării s-a deschis în scuarul Catedralei. Iarmarocul va putea fi vizitat până în Sâmbăta Mare. Trecătorii pot cumpăra cozonaci, pască, dulciuri și alte produse alimentare pentru masa de sărbătoare. 

"Avem cozonacul tradiţional care merge cu stafide, avem aşa din rulade care sunt şi cele mai întrebate, avem cu vişină, cu ciocolată, cu nuci. Începând de la şapte lei şi până la 60 de lei cel mai mare preţ, adică şi 65 rulada", a spus Viorica Pahomi, vânzătoare. 

Mai nou, în acest an au apărut la târg rulade coapte cu petale de trandafir.

"Sunt foarte solicitate. Mai avem cu ciocolată şi cu vişină, tare gustoase. Oamenii cumpără bine cozonacii. Preţurile, în comparaţie cu anul trecut, nu s-au schimbat semnificativ. Marja este de cinci lei", a zis Tatiana Snegur, vânzătoare.

"- Am cumpărat copturi pentru Paşte, pască, cozonac rulade
-  Cum sunt preţurile? 
- Eu aş zice că destul de accesibile pentru că o astfel de coptură costă destul de mult, dar în cazul 65 de lei pentru o ruladă este destul de bine."

"Am cumpărat pentru noi şi pentru nepoţică. Mai vreau un cozonac cu stafide, dar deja nu sunt."

"- Mai proaspete sigur, mai aproape de sărbători, da pentru că acum e cam devreme.
- Mai aşteptaţi un pic? 
- Da mai pe sâmbătă poate, neapărat cumpărăm, fără asta masa de sărbătoare nu este." 

Târguri de Paşte au fost deschise şi în mai multe cartiere din sectoarele Capitalei.

Citește mai mult: https://www.publika.md/in-capitala-a-fost-inaugurat-un-targ-de-paste-comerciantii-au-pregatit-cozonaci-pasca-si-dulciuri_3040790.html#ixzz5m1tg2Z1l 
Follow us: @publikatv on Twitter | publika.md on Facebook

Lasă un comentariu